Internetul a năvălit în Cimișlia și a afectat-o grav. Cel puțin pe interpretul DJ Orion de acolo, care se întreabă de ce numai în Internet fetele se dezbracă în fața lui (19.892):
(video)
Apropo, o vom felicita pe Veronika Stolli, Hatuba căreia îi vizualizată deja de 30 de mii de oameni.
Textul de mai jos era scris pentru teleperedaciul CoolPublika de la Publika, dar până la urmă n-am înțeles — le mai trebuie, sau nu. Așa că redacția blogului nostru îl bagă încoa, pentru că scumpii noștri cititori trebuie să afle ADEVĂRUL DESPRE FUMAT.
——————————-
***
Voloc privește prin binoclu Cosmosul. Acolo se cuplează două rachete. Piu-piu-piu. Zemlya-zemlya, ia vas ne slîșu!
Cosmosul. Acum 35 de ani, undeva acolo sus, s-au împerecheat două corăbii cosmice — racheta sovietică „Soiuz — 19” și nava americană „Apollon — 18”. Cei de jos, de pe Pământ, s-au pus pe sărbătorit. Și primul lucru pe care l-au făcut oamenii sovietici împreună cu oamenii americani, a fost scoaterea pe piață a unei noi mărci de țigări — „Soiuz – Apollon”. Acestea au fost primele țigări din URSS fabricate din tutun de la Philip Morris și împachetate în cutie tare. Homo Sovieticus era în culmea fericirii. Dar, ca și tot ce era bun în Uniune, „Soiuz – Apollon” a devenit, în scurt timp, deficit.
Sunt Sergiu Voloc și astăzi vom vorbi despre Cosmos. Despre țigările „Cosmos” și despre fumat în general. Fumatul de țigări.
***
Piața centrală, taraba cu pătlăgele.
În 1492, întors din proaspăt descoperita Americă, Cristofor Columb s-a prezentat în fața reginei Isabella a Spaniei cu o torbă plină de produse alimentare în asortiment: roșii, cartofi, frunze de tutun. Peste noapte, tutunul deveni popular. Cartofii și pătlăgelele nu au trezit niciun interes încă multă vreme — putem presupune că europenii au încercat să le fumeze și pe acestea, dar fără de succes.
Iarba lui Columb a ajuns, în scurt timp și pe meleagurile noastre. În mitologia românească a existat chiar și zeița tutunului și fumatului — „Pâca”, o babă bătrână, neagră, cu nas cârn și ochii umflați — ca și toți fumătorii. Ea avea o mulțime de feciori, agricultori și draci prin cumul, care cultivau tutun — „iarba dracului” sau „tămâia dracului”. De aici, pipa, și mai apoi — țigara, au fost botezate „cădelnița dracului”.
Confortul lui Ivan Turbincă, cel mai de basm rus de la noi, depindea direct de disponibilitatea tutunului într-un loc concret. Evident, în combinație cu votcă, femei și lăutari, Ivan a ales Iadul. Nu și pașol na turbinku!
Sărmanul Dionis al fumătorului Eminescu ar fi dat chiar un regat pentru o țigară. Așa și spunea: „Un regat pentru-o tigară, s-umplu norii de zăpadă cu himere!…” În lipsa regatului, Dionis a rămas fără țigări. Sărmanul.
Tabacul, la noi, din câte vedem, a fost întotdeauna motiv de poezie. Doar aici țigările pot să se numească „Astra”, „Doina”, „Fluieraș”, „Plai”, „Plugarul”. Generatorul principal de plăceri pentru plugari este Combinatul de Tutun din Chișinău, numit în popor, cu duioșie, „Tabacika”.
În anii 90 ai secolului trecut, adică 20 de ani în urmă, abia revenindu-și după criza alcoolului, țara căzu într-o alta — cea a tabacului. Tânărul stat Republica Moldova se trezi neputincios în fața armatei de fumători, iar Tabacika deveni izvorul, secat deja, al tuturor relelor. Proaspeții cetățeni suverani din mediul rural sugeau, de la mic la mare, din mahorcă. Mahorca este frunza de tutun în forma ei brută, proaspăt culeasă și uscată. Orășenii, mai alintați, deprinși cu țigări sousate și aromatizate, au trecut la chiștoace. Imaginea intelectualului ochelarist și la costum, cu diplomatul în mână, căutând mucuri de țigară pe sub pereții caselor nu mira pe nimeni. Același intelectual de oraș intra, fără jenă, în ipostaza bătăușului, la ghereta de la colț; taman când aduceau țigări de vânzare, se închegau cele mai crunte bătăi. Toată lumea striga: „nimeni nu ia mai mult de un cartuș!”. Și luau câte două cartușe. Și mai și luau la bot.
În ajutorul poporului au sărit speculanții. Aceștia vindeau chiștoace la borcan. Un litru de chiștoace costa 3 ruble. În dependență de mărimea chiștocului.
***
Din fericire pentru unii, secolul nostru este oleacă mai douăzeci și unu. Și nimeni nu se mai bate în jurul tarabelor, pentru un pachet de țigări. Deși au dispărut babele-vânzătoare de țigări la bucată, în Chișinău poți cumpăra țigări unde vrei și când vrei. Buticuri cu tabaciok avem la tot pasul, majoritatea — non-stop. Și țigări, drag-doamne, de care vrei. Cele în pachete de culoare roșie sunt mai tari — pentru adevărații cowboys. Moda însă spune că trebuie să fumezi țigări mai slabe, în pachete albastre. Dar cea mai – cea mai modă este să fumezi țigări slims, adică subțiri. Înainte vreme, le fumau doar fetele. Acum acestea sunt preferatele băieților cu pantalonii strânși pe fund, cu coafură ca la Dima Bilan și care beau apă plată cu lămâie, care-i al dracului de sănătoasă.
Tradiția urbană spune că poți cere o țigară, în stradă, fără a fi refuzat. Asta se cheamă „împușcat”. Poți împușca țigări de la oricine, fără a-l răsplăti în vreun fel. Doar mulțumindu-i verbal: dacă-i rus, nu-i spune niciodată „spasibo” pentru o țigară, ci „blagodariu”. Pentru că „за спасибо бьют красиво”. Traducerea aproximativă este „nu mulțumi pentru otravă”. Poți refuza împușcătura într-un singur caz — când nu ți-a rămas decât o singură țigară în pachet. Asta se numește „posled”.
Cei mai iscusiți împușcători de țigări sunt carabinierii de la ambasade, porecliți în popor „Дацьоцыгарные войска”, adică Trupele de intervenție specială „Serviți vă rog cu o țigară”. Cantitatea de țigări adunată în timpul unui schimb rămâne un mister.
Cel mai important element al procesului de producție la moldoveni este pauza de țigară, adică perekurul. Aceste pauze se întâmplă pretutindeni, începând cu cei de sus (imagini perekur parlament), terminând cu proletariatul. Muncitorii din construcții sunt cei mai vestiți perekurșcici, fapt care tărăgănează procesul de modernizare urbană a Chișinăului. Din cauza asta, multă lume preferă să angajeze la muncă baptiști care, știut lucru, sunt nefumători; pentru ca să descopere peste o săptămână, că pretinșii baptiști fumează ca tancul și mai și duhnesc a băutură. Pentru informare — tancurile nu fumează.
***
În fața spitalului, cu mulți medici fumând, pe fundal (la urgență precis fumează mulți afară, în halate).
Cei mai mari inamici ai fumatului sunt doctorii. Ei știu că în fumul de țigară se conțin 196 de elemente otrăvitoare, că o picătură de nicotină ucide calul și tot ei mi-au scris pe pachet că mă așteaptă grave disfuncții sexuale.
În același timp, puțini doctori cunosc schema lepădatului de fumat. Gospodinele moldovence, săturate de fumul bărbaților lor, inventau remedii care mai de care. Muiau țigările în lapte și le lăsau să se usuce. Sau băgau unghii în țigări. Rezultatul era, de fiecare dată, unul și același — intoxicații grave pentru bărbați și vânătăi, la fel de grave, pentru femei.
La o tejghea cu cărți, arată spectatorilor cartea „Legkii sposob brosit’ kurit’”.
Cel mai accesibil remediu împotriva fumatului costă (prețul cărții lui Allen Carr) și se numește „Metoda ușoară de a te lăsa de fumat”. Mulți prieteni de-ai mei au doborât micul monstru de nicotină, citind această carte. Autorul folosește tehnologiile programării neuro-lingvistice. Adică, din câte înțeleg eu, te hipnotizează și după asta nu mai vrei să fumezi niciodată.
***
La noi se fumează pretutindeni. Ei, nu chiar ca în Uzbekistan, unde se fumează și în troleibuze, dar oricum. De fapt, se fumează din ce în ce mai puțin, în public. Valul de glamur, venit peste oraș în ultimii ani, impune consumul sucurilor naturale, a apei plate și lepădarea de iarba dracului. Fiți sănătoși, mâncați sushi și lăsați-vă de fumat.
Sunt Sergiu Voloc și nu uitați (citește de pe pachet): Psihologul, profesorul sau medicul vă poate ajuta să renunțați la fumat.
——————————-
Vizionare plăcută, vorba ceea. Mâine om grăi despre o emisiune din televizor cu adevărat bună. Stați aici, nu vă împrăștiați.
Săptămâna asta, pauza muzicală o umple cu sunete cântăreața Veronika Stolli.
Polnaia Hatuba.
La momentul postării, clipul are 28.462 vizionări.
Există momente în viața noastră când designerii de la fabricile de tricotaj din Turcia ne hotărăsc destinul. Cândva, demult, oamenii moldoveni purtau pulovere cu inscripția „Boys”. După asta — tricouri „Boss”. Anul acesta, designerul turc a găsit în internet o imagine despre Köln și a hotărât s-o îmbrace pe noi.
Pațanii se hodinesc, liberi și pașnici, ca la Köln:
Eu am un telefon de rahat pe care l-am cumpărat doar pentru că era de culoare bostanie (morcovie, în popor). Eu nu înțeleg de ce îi atât de greu să-ți vină în cap să produci telefoane de culoare albă (le-a venit în cap la alde Apple).
Telefonul meu de rahat face poze de aceeași calitate:
Restaurantul „La taifas”. Acolo la intrare scrie: „Enter / Întrare / Вход”. Ca de obicei, moldovenii se jlobesc să angajeze redactori (vezi seria de produse New Media Group). Ei, treaba lor cu biznesul lor.
Iată încă un restaurant fotografiat (pe dreapta):
El se află pe strada Varlaam, doar că pe Google Maps scrie „Str. N. Anestiade”. Cine-i deșteptul (presupun că-i vreun neam cu vreun Anestiade) care a etichetat strada, îi mister. Cert e că tot Chișinăul văzut din cosmos este plin de erori din astea (eu mă apucasem să însemn stații de metrou, dar m-am răzgândit).
Păi iată, restaurantul. După vreo zece ani de existență, proprietarilor le-a venit în cap să-și paveze terasa și să sădească floricele (pământul din dreapta). Ei sunt maladeț (serios). Doar că la intenția de a bea o cafea la terasa lor, am fost informat că u nih „minimalinîi zakaz îi trista lei”. Adică trebuie să cheltui cel puțin 300 de lei în bodega lor. Adică să cumpăr dintr-o dată zece cafele. Eu nu vreau să cumpăr zece cafele deodată, pentru că nouă din ele se vor răci și mă vor duce cu ambulanța galbenă (pentru cardiaci) de la barul lor cu pian. Posibil, au vrut să scape de mine, pentru că am telefon de rahat.
O, despre pian. Prietenul nostru Geo Bogza scrisese o poezie pe care nu ne-au povestit-o la școală:
Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptare – și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.
Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – și când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără și negricioasă
Mi-a spus ca toți ai casei sunt plecați în oraș la plimbare
A zâmbit
Și a trecut pe lângă mine de nenumarate ori.
Eram destrămat în seara aceea și n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de șaisprezece ani
Și cum se așezase aproape pe pat, parcă așteptând
M-am apropiat zâmbind și am întrebat-o cum o cheamă.
Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut ca se rușinează,
Cred sa fi fost aproape de miezul nopții
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al orașului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide și automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.
Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Și mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murdar de provincie
Pe când eram destrămat și stăpânii tăi lipseau de acasa
Servitoare, pe pulpe cu doua dungi roșii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă și a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Și să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deși m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Și mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Și în toate celelalte accesorii care le formează frumusețea.
Literatura română îi mai interesantă decât cea de la școală.
Ricky Ardezianu. Cântec despre o fată.
Super-Chevrolet.
În timp ce überblogherii moldoveni (vorba lui Larry), se joacă cu puțulica prin limuzine, testând — oumaigad! — 4G-ul care în Moldova nahui nimănui nu trebuiește, atâta timp cât industria noastră arată AȘA(Картофелевыкапыватель-ul este de-a dreptul feeric) și AȘA (Moldova, ai женская одежда), lumea fără de bloguri dădea foială:
Apoi iată. Pentru ca inițiativele ca cea de mai sus să aibă un impact și o amploare mai mare, niște băieți au inventat Social Innovation Camp, o tabără la care lumea talentată va încerca să bage proiecte sociale în online. Și dacă, prin minune, aveți idei, luați de încercați. Cică pentru cele mai bune proiecte se vor da bani, pentru implementare. Mai aveți zece zile la dispoziție. Sper că îmi vor curge mucii și mie pe la tabara lor. Iacă niște idei de proiecte.
Până una-alta, băieții de treabă de la VIP magazin scot revistele din tipografie și ne dau voie să publicăm a 120-a parte a proaspătului număr aici. Trah-tibidoh!
