Eu am un telefon de rahat pe care l-am cumpărat doar pentru că era de culoare bostanie (morcovie, în popor). Eu nu înțeleg de ce îi atât de greu să-ți vină în cap să produci telefoane de culoare albă (le-a venit în cap la alde Apple).

Telefonul meu de rahat face poze de aceeași calitate:

Restaurantul „La taifas”. Acolo la intrare scrie: „Enter / Întrare / Вход”. Ca de obicei, moldovenii se jlobesc să angajeze redactori (vezi seria de produse New Media Group). Ei, treaba lor cu biznesul lor.

Iată încă un restaurant fotografiat (pe dreapta):

El se află pe strada Varlaam, doar că pe Google Maps scrie „Str. N. Anestiade”. Cine-i deșteptul (presupun că-i vreun neam cu vreun Anestiade) care a etichetat strada, îi mister. Cert e că tot Chișinăul văzut din cosmos este plin de erori din astea (eu mă apucasem să însemn stații de metrou, dar m-am răzgândit).

Păi iată, restaurantul. După vreo zece ani de existență, proprietarilor le-a venit în cap să-și paveze terasa și să sădească floricele (pământul din dreapta). Ei sunt maladeț (serios). Doar că la intenția de a bea o cafea la terasa lor, am fost informat că u nih „minimalinîi zakaz îi trista lei”. Adică trebuie să cheltui cel puțin 300 de lei în bodega lor. Adică să cumpăr dintr-o dată zece cafele. Eu nu vreau să cumpăr zece cafele deodată, pentru că nouă din ele se vor răci și mă vor duce cu ambulanța galbenă (pentru cardiaci) de la barul lor cu pian. Posibil, au vrut să scape de mine, pentru că am telefon de rahat.

O, despre pian. Prietenul nostru Geo Bogza scrisese o poezie pe care nu ne-au povestit-o la școală:

Geo Bogza – Poem ultragiant

Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptare – și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – și când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără și negricioasă
Mi-a spus ca toți ai casei sunt plecați în oraș la plimbare
A zâmbit
Și a trecut pe lângă mine de nenumarate ori.

Eram destrămat în seara aceea și n-aveam nici o poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de șaisprezece ani
Și cum se așezase aproape pe pat, parcă așteptând
M-am apropiat zâmbind și am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut ca se rușinează,
Cred sa fi fost aproape de miezul nopții
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al orașului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide și automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Și mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murdar de provincie
Pe când eram destrămat și stăpânii tăi lipseau de acasa
Servitoare, pe pulpe cu doua dungi roșii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă și a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Și să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deși m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Și mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Și în toate celelalte accesorii care le formează frumusețea.

Literatura română îi mai interesantă decât cea de la școală.