Eu am cam înțeles de ce moldovenii fug peste hotare. Ei nu fug de țara Republica Moldova, ei fug de cetățenii țării Republica Moldova. Cetățenii țării Republica Moldova trăiesc în rahat din cauza cetățenilor țării Republica Moldova. Pentru că daca politicienii și popii n-ar fura, profesorii și medicii n-ar lua mită iar lăcătușii n-ar bea, țara asta ar fi arătat oleacă altfel.

Cei trei piloni pe care se învârte neamul moldovenesc este Nesimțirea. Moldovenii sunt niște nesimțiți și asta o simți zi de zi; ziua începe cu vecinul nesimțit care pornește bolgarka la 7:00 și se încheie cu taximetristul nesimțit care încă nu a fost înștiințat că, de fapt, mașina lui se cheamă „transport public”.

Cine va spune că moldovenii îs buni și rupți din soare, cu borsetka plină de bun-simț — să meargă cu microbuzul, așezat lângă conaționalul lui. Moldoveanul se cracănă ca în scaunul ginecologului când merge în microbuz. Pentru că a plătit trei lei și are dreptul să meargă confortabil și relaxat, io-maio!

Acum o săptămână, proaspătul VIP magazin s-a dus la tipografie, timp în care vecinii mei nesimțiți au reușit să închidă apa pe întreaga scară, că naiba știe ce le-a pățit o țeavă, și să plece în concediu. La odihnă. Lăsând vecinii fără apă.

Nu șî zaebisi.

Eu nu-s mare Râbaliov, da câte o fotografie frumoasă cu oameni pe care-i iubesc, mai fac din când în când:

Nătălița, fie ca petala adăugată astăzi la trandafirul vieții să fie cea mai colorată din câte ai avut până acum!

Cu drag, al tău Boris.

Filmul „Patul lui Procust” are o istorie lungă, tristă și întortocheată. Are o istorie, pur și simplu. Eu l-am privit acum e-he-he! câți ani în urmă, la cinematograf. Realizatorii filmului, Viorica Meșină și Sergiu Prodan și-au propus să-i mai facă o premieră, o premieră uitată, pentru că în timp ce ani la rând filmul câștiga premii la festivaluri internaționale, în RM nu se știa nimic despre el.

Toată lumea la film! Film, după care, te apucă un fel de nuștiuce și nuștiucum, legat de țara asta — că, iată, se făceau filme foarte bune. Mai ales, filmul este indicat liceenilor, cărora le e lene să-l citească pe Camil Petrescu (eu n-am rezistat să citesc cartea până la urmă).

Din 5 noiembrie, la cinematograful „Gaudeamus”.

Se acceptă.

Secolul XXI, centrul municipiului Chișinău, capitala Republicii Moldova:

Sediul Ministerului Dezvoltării Informaționale al Republicii Moldova, țara care a dăruit lumii „Revoluția Twitter”. Ei dacă ar vrea, ar ștucaturi toate ministerele din țară, din banii făcuți într-o lună de desenat pașapoarte. Dar nu o fac. Îi stimez pentru asta, știind de armata de arhitecți cu mâinile crescânde din cur, dornici de a mai bălega vreo construcție cosmico-poetică în centrul orașului. Un „La Roma Club” în centrul capitalei ar fi prea de tot. Mai bine așa, modest dar cu gust.

Și de Twitter Revolution ne bucurăm — moldovenii au, în sfârșit, un alt motiv de mândrie decât „revenirea la alfabetul latin” (care în 20 de ani s-a cam răsuflat). Noi am făcut revoluție. Târter Revolușn.

.

Pe ultima pagină a ultimului număr VIP magazin, scrie despre „Problema Limbii Române”:

Invităm schizopatrioții să se dea cu nespus de prețioasa lor părere, împreună cu capul-generator al respectivelor păreri, direct în closet. Și trageți apa după voi.

.

UPD: Apropo de ministere. Ministerul Educației al Republicii Moldova crede că acordul se face cu cuvântul „educație”. Apu’ iaca.