Кишиневцы, все силы на восстановление города! (Apel pe peretele unei case de pe str. Kogălniceanu, 1945)
Pentru că se comentează și se ațâță spirite în diferite colțuri ale Internetului moldav, hai să dăm niște explicații la cele scrise anterior, despre capitală.
1. Blogul nu este o instituție de presă. Asta înseamnă că dreptul la replică rămâne la discreția posesorului de blog. Să admitem că Primăria ar avea ceva de spus, la cele scrise anterior. Este omenește să le dai voie să se exprime.
2. Multă lume este indignată că bloggerii sunt niște balaboli, că bat capul în dodii și nu întreprind acțiuni concrete. Corect. Așa și trebuie să fie — ei trebuie să bată capul. Zi de zi. Despre chestii pe care presa le abordează superficial. Cu cât mai des vor aminti bloggerii celor din susul puterii că pășesc strâmb, cu cât mai dure vor fi criticile — cu atât mai multă grijă vor avea alde conducătorii pe viitor, când vor lua o decizie sau alta. Omenește vorbind — criticând dur acțiunile unui politician, ultimul, dacă-i om sănătos la minte, se va simți supărat, rușinat, enervat, măgulit, în dependență de situație. Dar, cu siguranță, va fi mult mai precaut pe viitor. Și asta-i spre binele cetățeanului.
3. Presa noastră anume de asta nu are influența necesară — pentru că nu este consecventă.
Cretinul care a strivit un pieton la o intersecție, trebuie arătat în televizor zi de zi. Zi de zi. Până e băgat la pușcărie. Așa încât toate neamurile acestuia să se ascundă în pământ de rușine; toți șoferii să știe că planează pericolul închisorii asupra lor, atâta timp cât sunt iresponsabili la volan. Zi de zi.
Ce-a fost cu handicapații care împușcau în picioarele pietonilor din puști pneumatice? Fac pușcărie? Ori ba? Unde-s? Televiziunile, care-s multe, nici măcar nu ni-i au arătat la față. Țara trebuie să cunoască fețele acestor dobitoace. Iar dobitoacele latente să știe că o dată și o dată vor fi prinse de poliție. Zi de zi. Așa trebuie să atace presa. PENTRU CA DATA VIITOARE NICIUN FEL DE BUSINESSMAN, CÂT DE INFLUENT, SĂ NU AIBĂ CURAJUL SĂ DEMOLEZE O CLĂDIRE, ȘTIIND CĂ VA FI DISTRUS DE PRESĂ. Presa trebuie să fie agresivă și să șantajeze. Cine-s ăștia care au demolat clădirea de pe Varlaam? Cum îi cheamă? Cum arată? Au nasul strâmb? Sau poate antecedente penale? Nicio televiziune n-a filmat demolarea respectivă. De rușinea găinilor este JurnalTV, sub nasul cărora s-a produs respectivul act de vandalism urban.
4. Despre demolarea de alaltăieri.Aici poate fi citit comunicatul Primăriei.
Primăria, carevasăzică a interzis demolarea acesteia însă oamenii răi au venit, totuși cu excavatorul și au dat un căuș fix în monument. Primăria nu poartă nicio vină. Doar că eu sunt un cetățean superficial. Eu știu una — dacă se dărâmă o casă, răspunde Primăria de asta. Iar dacă respectivii insistă — vino, cel puțin, la fața locului și fă fum în fața camerelor (asta-i situație ideală, că în afară de telefonul cuiva de la curaj.net nu era nicio cameră prin preajmă). Oricum, cetățenii vor să vadă că băieții din primărie lucrează și se implică.
În comunicat se spune: Primăria Chişinău a sesizat Procuratura municipiului Chişinău, Comisariatul General de Poliţie al municipiului Chişinău şi Inspecţia de Stat în Construcţie privind demolarea neautorizată a imobilului din str. Vlaicu Pârcălab, monument de arhitectură de importanţă naţională, însă proprietarii imobilului continuă executarea lucrărilor de demolare. Însă proprietarii imobilului continuă executarea lucrărilor de demolare! Ce sunt ei, supermeni? Oameni invizibili? Divinități? Verișori de-a lui Putin?
Ieșiți, domnule Primar general, în fața oamenilor și arătați-le lista proprietarilor. Cum îi cheamă și din ce sat sunt. Zacitaite vesi spisok. Pentru că ulterior, jurnaliștii, măcar că-s leneși, poate s-or interesa de acești proprietari neascultători. Și poate le-om vedea și noi fețele.
Și mai e ceva de făcut domnule Primar general — de depistat toată lumea care a avut treabă cu „comasarea” adreselor celor două clădiri și de făcut publică lista. Să-i știm pe nume, să-i vedem la față.
5. Despre vot.
De-ar fi alegeri mâine, fix așa aș vota. Măcar că știu că este școlit și inteligent Chirtoacă, nu îmi place ca Primar; și totuna aș vota cum am votat. Pentru că, știți voi, principii și valori. Și o să mă scuipe tata dacă m-a prinde vreodată votând comuniști.
Iar despre Primărie voi scrie și în continuare cu fix atâta indignare. Nici nu știi, poate, într-o dimineață, oamenii de acolo s-or enerva așa de tare, încât or începe a reforma nemilos orașul. NEMILOS. Pentru că butcele, anexele, și mutrele corupte din Primărie trebuiesc măturate cu buldozerul. Noaptea. Nemilos.
***
Mai jos, membrii zâmbăreți ai redacției blogului nostru, reproduc comunicatul de presă al Primăriei:
**************************************************************************************************Demolarea monumentului de arhitectură de importanţă naţională din str. Vlaicu Pârcălab, 71 |
|
- 1. Lucrările de demolare se execută în lipsa autorizaţiei de desfiinţare, a avizului Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii şi fără un proiect de execuţie a lucrărilor, aprobat de autorităţile publice locale.
- 2. În anul 2008, Primăria Chişinău a eliberat autorizaţie de desfiinţare pentru imobilul din str. Mitropolit Varlaam, 77, în baza avizului Ministerului Culturii. Imobilul respectiv însă era unul separat, care nu reprezenta monument de arhitectură.
- 3. Între timp, cele două imobile au fost comasate, conform informaţiei ÎS „Cadastru”, astfel încât adresa juridică a imobilului din str. Vlaicu Pârcălab, 71, a fost modificată, devenind str. Mitropolit Varlaam, 77, iar Primăria Chişinău a dispus sistarea valabilităţii autorizaţiei de desfiinţare.
- 4. Primăria Chişinău a sesizat Procuratura municipiului Chişinău, Comisariatul General de Poliţie al municipiului Chişinău şi Inspecţia de Stat în Construcţie privind demolarea neautorizată a imobilului din str. Vlaicu Pârcălab, monument de arhitectură de importanţă naţională, însă proprietarii imobilului continuă executarea lucrărilor de demolare.
În context, Primăria municipiului Chişinău regretă lipsa acţiunilor de rigoare din partea organelor competente, pentru a opri demolarea monumentului de importanţă naţională, din str. Vlaicu Pârcălab, 71. De asemenea, ne exprimăm regretul în legătură cu acţiunile ilegale ale agentului economic, proprietar al imobilului respectiv, care au condus la distrugerea unui monument de arhitectură de importanţă naţională, din centrul Chişinăului.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău
**************************************************************************************************
Weekend plăcut.