Pam-param-param-pam-pam!

A mai apărut un VIP magazin în chioșcuri. Ca de obicei, ultima pagină apare pe prima pagină a blogului nostru.

Vlada l-a citit înainte de a fi dat în tipar și a spus că mulți n-o să se vrubească și n-o să vadă paralela. Eu n-am să umblu cu explicatul anecdotei, lecturare plăcută.

***

Patrioții schizofrenici sunt bineveniți să toarne zoi în comentarii.

***

Update pentru lumea mioapă. Textul în format textual : P

Bună ziua. Mă cheamă Gigi.

Bună ziua. Mă cheamă Gigi. Sau Valy. Sau Lică. Nu contează. Sunt român. Român născut în Ucraina. Mai precis — în Bucovina; să zicem, în Novoselița, care-i Noua Suliță. Fiică-mea e de grădiniță, băiatul merge la școală. Eu am o afacere, o mică frizerie. Soții-mea este ucraineancă și e al naibii de frumoasă. Buneii mei au fost deportați în Siberia, de comuniști. Iată, pe scurt, datele problemei. Și încă ceva — se apropie alegerile parlamentare.

Viorel (Posmotrel) Mardare

Copiii

Eu mă bucur sincer că în țara asta copiii mei pot învăța în limba lor maternă — în română. La școală se vorbește românește, lecțiile se țin în română, iar profesorii sunt oameni de treabă. Ei povestesc copiilor mei despre relele săvârșite de comuniști și despre politica anti-românească a autorităților ucrainene. La intrarea în școală, alături de steagul Ucrainei, fâlfâie și cel al României. De primul sunet, în acest an, fiul meu a recitat din „Doina” lui Eminescu atât de frumos, că plângeau părinții, profesorii și elevii, laolaltă. Și chiar și paznicul Timofei Sevastianovici, a vărsat și el o lacrimă.

Se mai întâmplă uneori să descopere, Sevastianovici, svastici, desenate peste noapte, pe pereții școlii. Dar le acoperă în grabă cu vopsea albă, să nu le vadă elevii, venind dimineața la școală. Și tricolorului i-au dat foc, de vreo două ori. Dar astea-s detalii irelevante.

Frizeria

Afacerea îmi merge bine. E plin de clienți, întotdeauna. Ruși, români, ucraineni — toți vor să se tundă. Am fost nevoit, chiar, să mai angajez un frizer. Taras se descurcă de minune, măcar că e ucrainean. La lucru vorbesc mai mult românește, pentru că majoritatea tunșilor sunt români. Mă simt ca acasă. Pe firma de la intrare, lângă „Перукарня” scrie și „Frizerie”; slavă Domnului, legea îmi permite să dublez inscripția. Se mai întâmplă, ce-i drept, să găsesc inscripția transformată în „хуйzerie”, dar astea sunt detalii. Irelevante.

Panglica

An de an, pe 1 decembrie, leg de antena mașinii mele o panglică-tricolor. Eu îmi manifest în modul ăsta dragostea față de tot ce este românesc, față de strămoși, față de faptele lor eroice, și în genere — dragostea. Anul trecut, cineva mi-a rupt antena, cu tot cu panglică. Pe Internet, pe forumuri, am citit că lumea este revoltată de apariția panglicilor tricromatice. Ele le lezează sentimentele lor patriotice, iar cei cei ce le agață sunt niște porci și niște ocupanți și trebuiesc împușcați și spânzurați de panglicile astea. Anul acesta mi-au rupt și antena, și mi-au și zgârâiat pe mașină un mesaj despre cât sunt de fascist. „Ucraina — pământ ucrainean!” — scria la sfârșitul textului. Ei, dar asta sunt detalii irelevante.

Concertul

De sfintele sărbători de Paști, m-am gândit să mă fac sponsor al unui concert, în localitate. Din banii mei l-am adus, de la București, pe cântărețul Fuego. Am dat anunțuri la radio și la gazetă. Am lipit și afișe prin oraș. Dimineața m-a sunat soția și mi-a spus că pe fața lui Fuego este desenată svastică, în tot orașul. Iar înainte de concert, m-am trezit cu un miting în fața casei de cultură — ucrainenii cereau oprirea românizării forțate a teritoriului lor. Ei spuneau că nu mai pot răbda să stea atâta sub călcâi românesc și că influența Bucureștiului se face din ce în ce mai simțită, aici. Cineva a aruncat un pachet cu chefir în Fuego. Slavă Domnului, Fuego nu știe ce este chefirul. Dar astea-s detalii. Irelevante.

Alegerile

Vin alegerile. Și am o dilemă. Eu știu că nu e bine să-i votezi pe comuniști. În primul rând, pentru că mi-au deportat buneii. În al doilea — pentru că nu cred că dictatura proletariatului este ordinea pe care mi-o doresc. În același timp, partidele progresiste îmi promit că vor închide școala în care copiii mei învață pe românește. Că vor instala un monument în centrul orașului, pe care va scrie că românii sunt cotropitori fasciști. Că nu voi mai avea dreptul de a scrie „Frizerie” la intrarea în Перукарня mea. Pentru că ei sunt majoritate și au dreptul de a decide. În spoturile lor electorale arată cum armata română împușcă cetățeni ucraineni.

Comuniștii sunt unicii care promit a-mi apăra drepturile, și valorile, și tradițiile, de minoritar. Dar. În primul rând, ei mi-au deportat buneii. Și în al doilea — nu cred că dictatura proletariatului este ordinea pe care mi-o doresc.

Eu cred că știu de ce câștigă atât de des alegerile, comuniștii, pe pământul românesc Republica Moldova.