Haideți să vorbim despre lucruri bune și frumoase. Că se găsesc oameni triști care acuză întreg colectivul optimist al blogului nostru de lipsă de optimism.

Un lucru bun care se întâmplă fix în clipa asta în țară este că în chioșcuri se instalează cu mare grijă și la vedere proaspătul număr al VIP magazin. Știți voi, revista aia cu fițe, curve, nătărăi și glamur. Cel puțin așa cred curvele și nătărăii glamuroși. Proaspătul număr este dedicat anului 1991. De pildă, portretele tuturor băieților și fetelor care au inundat primul Parlament al Republicii Moldova îs acolo — cine-s, ce mai fac, de-s vii sau nu — toate astea în paginile lucioase și a levănțică mirosinde ale revistei.

Și pentru că cititorii blogului nostru nu-s ca restul, îs mai buni și pieptănați, ultima pagină a primei reviste din Moldova apare — tadam! — aici și acum, evro-lux-exclusive pentru dânșii. Pentru voi, adică. Imaginea se clickuiește:

*

Pentru cine-i mai mofturos și nu vrea dizain ales și forme stricte, poftiți-pojalusta textul.

4 mln.

Tolea apucă sfredelul ca James Bond pistolul. Mijește ochii și țintește locul unde va anina polița, atât de necesară duminică dimineața, la 07:30. Îi trecu un gând ciudat prin cap, pentru o clipă, ceva despre vecini și somnul lor, gând alungat prompt și nemilos.

„Ia’ mai dă-i în paștele mamei lor; ei nu-s mai buni” — gândește alt gând Tolea, apăsând pe trăgaciul bormașinii.

*Viorel Posmotrel-Mardare*

Jora de la al treilea chiar nu-i mai bun. El vâjâie de câțiva ani prin gospodărie și bucșește scara cu saci cu resturi de beton care nu-i mai sunt interesanți exact în momentul când aceștia trec granița apartamentului, pentru că „Ia’ mai dă-i în crucea mamei lor; ei nu-s mai buni, mai ales Ădik”.

Ădik și-a luat un tazik în leasing și îl parchează neapărat fix cu botul în scara blocului, exact cât să poată trece cetățeanul, lipindu-se de perete, fără a atinge mașina. Că altfel îi zbârnâie alarma. Pe care Ădik nu o aude, pentru că duce un mod sănătos de viață și, prin urmare, doarme bine. „Ia’ mai dă-i în soarele mamei lor; ei nu-s mai buni, mai ales Baba Galea” — își spune Ădik prin somn.

Baba Galea este un tovarăș activ și are grijă de oameni. A adunat semnături și cruciulițe de la toți pensionarii din bloc. Blocul a fost deconectat de la apa caldă și pensionarii nu mai plătesc pentru asta. Nici ceilalți locatari nu plătesc. Rarii vecini care se mai spală, o fac în lighean. Ca Stiopa, de exemplu.

Stiopa are tricou alb, mulat și mușchi, puși în evidență de tricoul alb și mulat. Prinde microbuzul fix lângă blocul în care Baba Galea a închis apa caldă și care-i la zece metri distanță de stație. Pentru că e comod. E comod la oraș. Stiopa intră în microbuz, se așază lângă prostul ăla, sau lângă oaia aia și își cracănă picioarele. Le cracănă tare, ca să incomodeze concomitent atât pe prostul sau oaia de alături, cât și pe boul care stă în picioare, lângă el. „Ia’ mai dă-i în parastasul mamei lor, degeaba scot trei lei din buzunar? Ei nu-s mai buni, mai ales debilul ăsta de șofer”.

Șoferul mână ca de obicei. El nu-i debil, el are un grafic și o normă, de asta merge repede și oprește fiecăror potențiali trei lei. Ar vrea să circule pe banda care, teoretic, îi este rezervată lui, doar că la atâtea mașini parcate, preferă toate benzile de-odată. Câteva clipe în urmă, a tăiat calea unui taxi. Taximetristul, supărat, îi blochează trecerea, oprește microbuzul și iese din mașină. Îl trage de guler pe șoferul microbuzului și începe a-l bate cu pumii în față, până la sânge. Doar pasagerii cu copii, cărora le acoperă ochii, sunt oleacă îngrijorați; restul sunt mai calmi, mai ales Stiopa. Stiopa caută un nou ringtone în mobil, încercând toate cântecele, la rând și tare.

Vitioc, între timp, papă. Astăzi sufletul i-a cerut un restaurant moldovenesc. Pentru că îl trage la origini, preferă găluștile și mămăliga. Tocmai și-a poleit BMW-ul cu aur. Acesta strălucește falnic, la soare, fix pe zebră, fix sub semafor; de asta a luat-o brusc spre stânga șoferul microbuzului. Gură-cască se fotografiază cu turmele lângă mașina aurită, nu pentru că este parcată pe zebră, ci pentru că strălucește; timp în care, băgate prin cavitatea bucală și împinse în esofag, găluștile își fac loc, una după alta, în stomacul lui Vitioc. „Ia’ mai dă-i în biserica mamei lor de țărani” — râgâie, plictisit, Vitioc.

Sveta tocmai s-a fotografiat lângă mașinica strălucitoare. Diseară, utilizatorul Sveto4ka Ne Tvoia Detka va avea poză nouă pe Odnoklassniki. Aceeași Sveto4ka va comenta fotografiile altora. „PROAST-O CINE SE MACHIIEAZ-Ă AȘA FUUUUUU!!!!” Dar asta diseară. Acum, Sveto4ka sare în mașina taximetristului bătăuș și o întinde spre terasa unde vin oameni machiați ca lumea.

Terasa este construită fix până peste trotuar. Cei care merg pe trotuar, dar mai ales pe jos pe trotuar, nu sunt oameni. Niște colhoznici, mai degrabă. Așa și îi vine proprietarului terasei să le strige, văzându-i pe drum: „Colhoz, privet!”

„Ia’ mai dă-i în Hristosul mamei lor de răpănoși” — gândi vajnicul ștuțer din Primărie, semnând aprobarea de lărgire a terasei. Până peste trotuar.

„Ia’ mai dă-i în pizda mamei lor!” — vuiește conștiința colectivă a națiunii. „Niște nesimțiți!”

Patru milioane de nesimțiți.

***

Între timp, frate-meu mă anunță, de la fața locului, că băieții nu mai încap în cuibul de pe palier.

Au crescut : )