În copilărie, regretam mult că în 2000 va veni Sfârșitul Lumii. Cum adică — n-am reușit atâtea lucruri, dar lumea — pac! — și se termină.

La granița lui 2012 mă surprind în aceeași situație. Mai am atâtea de făcut. Și ăștia, „Comitetul Organizatoric”, sau „Administrația”, sau cum s-o mai fi chemând ei acolo, ne anunță că pe doisprezece, luna a doisprezecea, al anului doisprezece, va veni Zvizdețul. Păcat.

Unicul lucru care ne bucură este că a apărut încă un număr al VIP magazin, cu încă o ultimă pagină în el:

Alte felicitări de Anul Nou:

2009: Text-huiext și dizain-pizdain
2010: Cu Anul Nou!

Eu sper că la următoarea plenară a Grupului de Inițiativă se va vota amânarea Sfârșitului Lumii. Îi prea frumos în jur; și acest jur nu poate să se termine așa, pur și simplu. Huiac! — și nu-i. Nu-i cinstit așa.

***

Eu zic să ne împrietenim pe Facebook, până nu-i prea târziu. La mine pe Facebook îi interesant. Serios. http://www.facebook.com/posmotrel

***

Update pentru lumea cu vedere slabă:

Zvizdețul se amână

Este binecunoscut faptul că peste un an va veni Sfârșitul Lumii. Se va întâmpla ca de obicei. Cerul se va întuneca (nori negri, trăsnete, fulgere, alte efecte speciale). Planeta se va clătina într-un ușor tremurici și lustrele din apartamentele noastre vor zăngăni primejdios. Președintele SUA va ține un discurs emoționant, iar Bruce Willis își va încărca pistolul. De undeva, de sus, de după nori, va răsuna o voce nepăsătoare: „Vă mulțumesc pentru atenție”.

Viorel POSMOTREL-MARDARE

Peste mii de ani vor ateriza arheologi extratereștri să recapituleze scurta istorie a civilizației terestre. Vor ajunge și pe pământurile actualei Republici Moldova. Întrebarea mea este: noi ce le arătăm? Academicienii inoplaneteni, ei ce vor dezgropa, cu lopățica și periuța înfipte în tentacule? Un CD cu Igor Cuciuc, o guracăinarului cu foarte bun vin, fără anghidrid, n-am adăugat nimic, numai gustați-l, un covor cu portretul lui Mihai Eminescu și o casetă protevistă cu înregistrarea ședinței Parlamentului? Mă tem să văd portretul-robot al națiunii, rezultat.

Mi s-a întâmplat odată să îmi țiuie urechea, câteva zile la rând. Google-uind „mi se întâmplă să-mi țiuie urechea” am nimerit pe un site unde am aflat că șuieratul din urechi este a a bine, că astfel Cosmosul îmi transmite niște mesaje și că sunt suficient de prost încât să nu le pot descifra. Mai scria acolo că dragostea învinge totul. Când iubești, nu știu cum niște energie bună se duce nu știu unde și de acolo nu știu când se întoarce înapoi. Și te salvezi. Cam așa. Sau ceva de genul. Tot acolo trebuia să cumpăr o brățară din meteorit, care aduce inevitabil bani, erecție și voie bună.

Eu am crezut doar chestia cu brățara și asta cu dragostea (hai să fim serioși, „mesaje din Cosmos”). Și am luat și m-am îndrăgostit, ca să mă salvez (egoistă decizie, recunosc). Dar nu știu ce să fac cu restul omenirii. Sfârșitul Lumii va depinde și de dânșii, oleacă.

Îmi închipui, de pildă, ce se va întâmpla când aleșii poporului își vor iubi poporul. Când nu vor mai merge la lucru doar ca să-și refuleze niște complexe despre dimensiuni. Când vor renunța să-și adauge centimetri mutind, furând, mințind. Când își vor spune că e timpul să construim o țară normală, una cu care să nu ne fie rușine de arheologi. Ăh, zajiviom! Mai ceva ca nemții! Nu-i nevoie decât de un lucru de nimic — să ne iubească.

Sau, de pildă, popii să iubească copiii. Adică să-i iubească în sensul ortodox, nu penal. În loc să facă averi trecătoare, pământești și deșarte, să se ocupe de copiii rămași cu părinți la Italia. Un fotbal, o oră de geografie, un picnic cu ce a mai rămas din pomene, o lecție de viață. Ceva. Multpreasfințiile sunt bune la blestemat televizoarele care le-au învățat pe fetele de la Glodeni să se bată și pe fetele de la Cahul să bea. Dar uită că poporul are cea mai mare încredere în biserică. Au un potențial educativ mult mai mare ca școala. Educația fetelor din televizor depinde de ei. Nu trebuie mult lucru pentru asta. Să iei și să iubești. Oamenii. Atât.

Dar să ne închipuim că moldovenii își iubesc meseriile? A? Fotbalistul să iubească fotbalul și nu baletul pe care îl joacă în 11, doctorul — jurământul dat la facultate, judecătorul — dreptatea, lăcătușul — să învârtească țevi cu cheia de 18, jurnalistul — adevărul și limba română. Și tot așa mai departe. Zajiviom? Mai ceva ca nemții? Mai ceva ca americanii, blin! Dragoste să fie.

Rezumând: cu cât mai mult vom iubi, cu atât mai mari vor fi șansele ca Bojica să se răzgândească și să amâne Marele Zvizdeț. Și atunci vom trăi fericiți Crăciunul, și Crăciunul pe vechi, și lamulțianiul va suna mai altfel, mai tulburător, și viața ne va fi mai dragă, și planeta mai salvată.

Dar s-ar putea să greșesc. La mulți ani.