Eu am un vis. Să mă fac Primar General de Colonița.

Colonița va înflori. La fiecare colț de stradă am să instalez câte cinci-șase butculițe cu țigări, bomboane, gandoane, praf de spălat și piese auto. Și câte o vulcanizare. Câte un mini-market, maxi-market și pizda-mamii-lui-de-market în mijlocul tuturor piețelor și parcurilor. Și câte o spălătorie de mașini. Și o benzinărie. Voi înconjura parcul cu un gard imens din steclopachet, ornat cu bucăți de vagoncă și brezent. În mijlocul parcului voi instala două, nu, trei, sau chiar cinci ecrane mari cu publicitate. Unul peste altul.

Când am să fiu Primar General de Colonița, am să distrug toate casele mai vechi de o sută de ani. În loc, am să sădesc centre comerciale, buticuri cu chiloți și nelipsitele gandoane, frizerii (trei, una lângă alta), farmacii (patru, una lângă alta).

În centrul Coloniței va fi o discotecă, mare, cu pereți din sticlă. Și pentru că discotecă e numai una, ca să nu se îmbulzească lumea, voi mai construi alte zece discoteci în jur. Ansamblul arhitectural din centrul Coloniței se va numi „Lacrima dăinuirii”, în memoria deportaților. Veteranii de război ai ambelor armate vor intra gratuit la discotecă.

În jurul lanțului de discoteci voi construi o piață-cerc în care să se vândă materiale de construcție, și brânză, și tampoane, și chiroane, și zapceaste, și huiaste. Piața o să se cheme „Clopotul propășirii”, în memoria deportaților și deputaților.

Jumătate din școala din sat va fi magazin de încălțăminte, cealaltă — discotecă. Ce a mai rămas din școală va fi un cabinet stomatologic enorm. „Reparația încălțămintei” va fi nelipsită sub geamurile tuturor caselor.

Când am să fiu Primar General de Colonița, am să cumpăr din Belarus cele mai de căcat troleibuze și am să le pun să circule în jurul lanțului recreativ-agricol „Clopotul propășirii”. Le voi vopsi în culoarea cu care le-au vopsit la uzină și voi întreba coloniștii de ce culoare vor să le fie troleibuzele. Ei vor spune „albastră”.

Pe acoperișul celei mai frumoase discoteci, lângă benzinărie, voi instala un brad ornat cu 12 tone de plastic chinezesc, iar în fața discotecii am să descarc zece Kamazuri cu glod. Să fie mai ca la noi, mai etnofolcloric.

Tot ce a rămas vizibil de după butcele de țigări voi acoperi cu panouri publicitare. Pe ele va fi scris „Colonița — cel mai frumos oraș de pe planetă!”

Și poate-aș zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

Cu Anul Nou!

Undeva, acolo, se întâmplă minuni:

Ministerul Tineretului și Sportului — în acțiune, la Căinari:

Între timp, în centrul Căinarilor s-a deschis o butculiță cu „Fornetti”.

Eu am cam înțeles de ce moldovenii fug peste hotare. Ei nu fug de țara Republica Moldova, ei fug de cetățenii țării Republica Moldova. Cetățenii țării Republica Moldova trăiesc în rahat din cauza cetățenilor țării Republica Moldova. Pentru că daca politicienii și popii n-ar fura, profesorii și medicii n-ar lua mită iar lăcătușii n-ar bea, țara asta ar fi arătat oleacă altfel.

Cei trei piloni pe care se învârte neamul moldovenesc este Nesimțirea. Moldovenii sunt niște nesimțiți și asta o simți zi de zi; ziua începe cu vecinul nesimțit care pornește bolgarka la 7:00 și se încheie cu taximetristul nesimțit care încă nu a fost înștiințat că, de fapt, mașina lui se cheamă „transport public”.

Cine va spune că moldovenii îs buni și rupți din soare, cu borsetka plină de bun-simț — să meargă cu microbuzul, așezat lângă conaționalul lui. Moldoveanul se cracănă ca în scaunul ginecologului când merge în microbuz. Pentru că a plătit trei lei și are dreptul să meargă confortabil și relaxat, io-maio!

Acum o săptămână, proaspătul VIP magazin s-a dus la tipografie, timp în care vecinii mei nesimțiți au reușit să închidă apa pe întreaga scară, că naiba știe ce le-a pățit o țeavă, și să plece în concediu. La odihnă. Lăsând vecinii fără apă.

Nu șî zaebisi.