Poza de ieri, pe care alde media a numit-o „haioasă” nu este de râs. Defel.
Pentru că intersecția de sub nasul Primăriei arată așa:
Cu cinci metri mai la vale peisajul nu se schimbă:
Țin minte un documentar privit în copilărie, despre traficul de droguri. Eu mă temeam de cadrele filmate în Karachi, Pakistan. Și am decis : Karachi este cel mai urât oraș de pe planetă. După vreo 20 de ani, văd cum orașul în care priveam un documentar strașnic, filmat în Pakistan, se pakistanizează.
Apropo, o proaspătă minune se ridică la zece metri distanță de bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Eu îmi dau seama că huineaua asta de pristroikă va exista zeci de ani înainte, chiar vizavi de Teatrul „Eminescu”; că ștuțeri înalți din Primărie au luat bani ca respectiva huinea să se înalțe; că eu nu pot schimba lucrurile în niciun fel.
*
Unicul lucru pe care îl pot face, cetățean simplu fiind, este să îi înjur, pe alde ștuțerii.
*
APEL CĂTRE STUDENȚII BASARABENI DIN STRĂINĂTATE: uitându-mă la Chirtoacă și „activitatea” acestuia, vă implor — NU VĂ ÎNTOARCEȚI ÎNAPOI SĂ AJUTAȚI LA „RIDICAREA ȚĂRII NOASTRE”.
Ne-om descurca și singuri.
Posted in Uncategorized | Comments Off on Karachizarea Chișinăului.
În atenţia tinerilor moldoveni care ajută America să iasă din crîncenul deficit bugetar
Dragii noştri gastarbaiteri,
În aceste momente grele pentru Statele Unite ale Americii, sunteţi mîna dreaptă întinsă de poporul Republicii Moldova peste ocean. O mînă activă, vînjoasă şi harnică ce ajută preşedintele Obama să salveze economia mondială. Voi sunteţi precum lucrătorii de la Fukushima – aruncaţi în vîltoarea crizei întru salvarea omenirii şi propăşirea neamului.
Formaţia Snails vă aduce aminte că datoria publică a Americii este de 14,78 trilioane de dolari. Fiecare cetăţean american este dator cu 47.871 de dolari şi 14 cenţi. În acelaşi timp, un moldovean de rînd e dator cu numai 900 de euro, adică mai puţin decît mănîncă o băhă într-un an. În aceste clipe grele pentru fraţii noştri de peste ocean, căzuţi la ananghie, aţi lăsat totul şi v-aţi dus să îi ajutaţi să iasă din sărăcie.
Spiritul înnăscut de responsabilitate globală este specific moldovenilor încă de pe timpul lui Alexandru cel Bun, care a trimis tinerii moldoveni să apere la Grunwald democraţia în faţa pericolului teuton încă în 1410. Sute de ani s-a vorbit despre cum cădeau cavalerii teutoni de pe cai ca nişte cutii de conserve daţi jos de strămoşii noştri. Moldova a fost timp de secole poarta Europei. Cu ajutorul studenţilor de la Work and Travel, iată că această poartă se deschide în toate direcţiile.
Nu uitaţi să reprezentaţi cu cinste tricolorul pe pămînt american. Povestiţi tuturor despre plaiul natal şi învăţaţi americanii să economisească şi să cheltuie cu înţelepciune gologanii. Învăţaţi-i cum se mănîncă pîinea cu unt şi cu sare şi cum se fac posmagii. Nu fiţi răi şi nu rîdeţi de sărăcia lor – să nu uităm că anume de la ei am primit binecuvîntarea mămăligii în 1492. Întorceţi-le această binecuvîntare şi ajutaţi-i pe cei mai trişti ca noi să savureze din dieta sănătoasă moldovenească. Învăţaţi-i cum să respecte indienii roşii şi povestiţi-le în jurul focului despre Cingaciguk şi Toma Alimoş.
Formaţia Snails v-a pregătit tuturor o mare bucurie. Un nou album – Paşapoartele Albastre. Muzica din acest album este aşa cum trebuie. Veselă, frumoasă şi plină de tîlc. Împărtăşiţi bucuria cu oamenii din jur. Dansaţi-le dansul libertăţii cu paşaportul albastru în mînă. Eliberaţi-le ceakrele de sudoarea invidiei şi arătaţi-le ce înseamnă un adevărat feng-shui moldovenesc.
Pentru a nimeri în clipul nostru e destul să filmezi dansul tău şi să ni-l trimiţi. Cvadrilioane de oameni vor privi cu mîndrie în suflet gestul tău larg.
*
Prima veste îmbucurătoare este că despre tânăra Dana Muntean, dansând cu pașaportul albastru la America, a vorbit foarte frumos și a lăudat-o telecanalul Voiceofamerica (la 1:54):
.
Viena este bulversată, pentru prima dată după scandalul lebedelor negre, atât de tare:
.
Eh, marea Egee, fete frumoase:
.
Pașaportul înfometat scandalizează înalta societate vieneză. Bomondul îi vșoche:
.
1,3 miliarde de chinezi fac ochii cât ceapa: strămoșii lui Ștefan cel Mare salvează orașul Shanghai de țunami, rotind dansuri mistice:
.
*
Apropo, cât ai noștri dansează în țări frumoase, piața de flori din centrul Chișinăului se reconstruiește — o fac mai mare, mai din plastic, mai cu steclopachet, mai ca pentru țărani. „Niște țărani” — asta trebuie să fie denumirea, nu „Primăria Chișinău”, care a inventat minciuna despre cea mai mare piață de flori din Europa și care mențin această adunătură de speculanți fix în centrul capitalei.
*
Fotografie pentru ca în Facebook să apară măcar ceva la preview și să pară mai interesant:
*
Ciao-cacao!
Posted in Uncategorized | Comments Off on Către salvatorii S.U.A. Adresare.
Către reprezentanţii diasporei moldoveneşti din partea formaţiei muzicale de gen rock „Snails”
Măi om bun,
noi umblăm cu concertele şi ştim cum e asta. Să fii departe de casă. Orice ai spune despre Moldova, ştim că printre înjurături şi regrete străbate dorul. Suntem oameni. Avem inimă.
Formaţia Snails e formată din patru flăcăi din Moldova. Noi nu ne lăfăim în bani. Noi ziua lucrăm la birou, iar seara repetăm cântecele noastre. Avem familii. Copii. Ne-mpărţim în patru ca să reuşim tot. Ca toţi moldovenii. Noi vrem să ajungem să privim înapoi cu mândrie. Să putem spune că da, a meritat să trăim pe lumea asta, a rămas ceva după noi. De aceea facem muzică bună şi aducem bucurie oamenilor.
Noul album al nostru se numeşte „Paşapoartele albastre”. Vrem să facem un clip plin de veselie şi dansuri şi să îl lansăm în octombrie. Să faci un clip nu-i uşor. E cum ai face o casă. Trebuie una, alta. Ajutor. De aceea facem o clacă. O clacă virtuală, prin Internet. Chemăm la ajutor toţi moldovenii plecaţi peste hotare. De la tine aşteptăm să filmezi un clipuleţ video cu dansul paşaportului albastru, iar apoi să ni-l trimiţi. Noi vom lipi toate clipuleţele şi va ieşi un videoclip.
Oriunde nu ne ducem noi cu concertele găsim acolo moldoveni. Şi oriunde am pleca să cântăm, ştim că într-o zi o să ne întoarcem acasă. Aşa că, dacă ai timp liber şi ai cu ce filma, fă-o. Nu vrem de la tine nici mandarine, nici ulei de măsline, nici pască italiană. Vrem un clipuleţ. Şi te rugăm să ne ajuţi.
Cu respect, Snails.
***
Între timp, iată-i pe cei mai de treabă moldoveni din toate timpurile! De pildă, ai noștri la Belgrad:
.
Ai noștri întinzând horă la Franța!
.
Ale noastre — ah! — frumoase fete, fluturând cu pașaportul chiar sub nasul lui Obama!
.
Ai noștri mai ceva ca Bremenskie Muzâkantî! Dass ist fantastisch!
.
Blijnee zarubejie? Ha, poftim-pojalusta: Bulgaria!
.
Republica Federală Germană? Kein Problemm!
.
Azi, carevasăzică, în Timișoara, mâine — te miri unde!
.
Milano it’s a must. Este un must, Milano:
.
Clasicul, deja, dans canadian:
.
.
.
Carevasăzică, nu vă rușinați. Năvăliți cu videoclipuri. Decât cu Hortița-n mână pe plaja Zatocăi, mai bine fâțâie-te cu pașaportul spre admirația turiștilor de pe tot globul! E șansa ta, tinere!
.
Bonus track: ATMOSFERĂ INCENDIARĂ ȘI PE TRASEUL SPRE LEUȘENI!!!
.
Posted in Uncategorized | Comments Off on Diasporei moldovenești. Adresare.
Tot mai mulți colaboratori ai Ministerului preferă mașinile sport, celor de teren, din care cauză a fost luată decizia înlocuirii vechilor trepte, incomode, cu rampante. Acestea vor facilita accesul în Minister al colaboratorilor care nu dispun de Jeepuri, fără a părăsi autovehiculul” — au declarat surse dubioase din cadrul MAI.
*
Eu cred că mulți polițiști chiar și-ar dori să intre cu Lexusul drept în minister. Vjjj! Și dacă li s-ar lichida salariile, mai mult — dacă li s-ar impune taxă pentru prezență la locul de muncă, ei oricum or veni la lucru. Devotați îs cauzei, respect. Și uvajuhă.
Posted in Uncategorized | Comments Off on Reparație la Ministerul de Interne.
Acolo pe Facebook multă lume discută despre cum trebuie să arate logotipul orașului Chișinău. Timp în care, o frumoasă căsuță de pe Șciusev începe a prinde încă un etaj, mansardă și balcon:
*
Toate protestele despre păstrarea orașului vechi nu au niciun sens.
*
Eu am inventat logotipul potrivit al orașului Chișinău. Iată-l:
Posted in Uncategorized | Comments Off on Logotipul Chișinăului.
Iată o stație de troleibuz, peste drum de Primărie:
Marcel Pavel cumpără păr, Olia Tira cântă pentru Orange, unii se odihnesc la Saharna, Poceaev și Israel, alții scriu teze și fac marșuri în numele cânepei. Toate sub nasul Primăriei. Chiar și — hrenevoznaet ce-o fi asta — Headswitch ne zâmbesc, parcă vrând să ne spună despre cât îs de bucuroși să stea lipiți pe stație.
*
Soluția. Soluția este să existe cineva căruia să-i pese, în Primărie. Asta în primul rând. În al doilea — să adune numerele de telefon ale ăstor cu părul, cu tezele și Poceaev și să se întâlnească cu ei ca să le ia amenzile necesare. Și nu amenzi cât coafura lui Marcel Pavel, ci amenzi dure, să-și vândă grupa Headswitch până și chiloții, ca să le achite.
Nu-i greu.
Alo, bună ziua, firma Orange? Cine-n pizda mamei voastre v-a spus că e mai frumos cu posterele voastre lipite pe tot stâlpul? La voi acolo în Parij, pesemnecă, tot îi dați cu placatele? La Louvre, fix în fruntea Giocondei? Ian hai la plătit amenzi.