n octombrie 2011, redacția veselă a blogului nostru, a zis că „fiecare cetățean este obligat, măcar o dată în viață, să filmeze așa o reclamă”. Și s-a pus pe plâns, ca o adolescentă lepădată. Că nu-i place orașul (Chișinăul), că-i urât, că n-ai unde filma, câr-mâr, târ-pâr.
Parcă n-a trecut mult timp, din toamna trecută. Suficient pentru a se consuma întregi istorii de dragoste însă. Suficient ca orașul nostru să se țărănizeze și mai grav.
Eu am avut offline-ul meu, luna trecută. Offline cu Chișinăul. În următoarele câteva zile despre el voi grăi. Așadar, carevasăzică.
***
CAPITOLUL 1. DESPRE POLIȚII ȘI AMBULANȚE.
Fiecare cetățean este obligat, măcar o dată în viață, să filmeze așa o reclamă:
.
Eu acum am să țin cu polițiștii. Pentru că eram pe aceeași parte a baricadei. Actrița este angajată a Poliției Rutiere, epoleții îi aparțin. Misiunea dânsei în cadru era să oprească circulația în intersecție. Și să lase o mașină a ambulanței să traverseze bulevardul, în viteză.
Patru. Patru agenți de circulație stăpâneau cu mare-mare greu circulația. Pentru că nu există om mai periculos, decât moldoveanul călare pe mașină. Fiecare din ei are „treburi” (mister rămân treburile acestora; să fi fost noi chiar atât de „de treabă” aveam PIB de Danemarca). Păi iată. Moldoveanul călare. El vede un agent de circulație care îi interzice deplasarea. El vede o ambulanță cu girofarurile și sirena pornite. El vede oameni foșnind în intersecție. Pohui. Buricopământismul și rădăcinile rurale câștigă bătălia.
Cel mai hâtru om de pe pământ ocolește polițistul pe la spate, cât nu-l vede nimeni. Dvoinaia sploșnaia? Net, ne slâșal. Fata de la volan n-a fost la cel puțin trei lecții. Sau poate nici n-a călcat pragul școlii de șoferi.
Alții au și mai mult tupeu. Ei fug spre treburi în văzul tuturor. Opriți și întrebați, fiecare din ei zic că se grăbesc. O „Salvare” întârzie, pentru că un țăran se grăbește. Iaca asta eu nu pot înțelege. Când graba ta este mai grabnică decât graba ambulanței.
Pietonii. Pietonii sunt mai răi ca șoferii. Lenea de a face 15 metri până la semafor, îi aruncă pe oameni sub roți de salvare. Acest nene, el nu-i așteptat de soție, cu borș cald, acasă?
În Chișinău sunt milioane de cărări. Vin oamenii de la spații verzi, sădesc iarbă, după care vin moldovenii și o tăpușesc. Pentru că nu-i șade bine unui om cu demnitate să facă mai mulți pași decât îi dictează rânza. Și mai apoi, la dânsul la țară, iarba nu-i valoare (asta despre sensul bun al cuvântului „iarbă”).
.
Scară de bloc. Stă parcată o ambulanță cu girofarurile pornite. Vine un X6 alb și parchează la câțiva milimetri de ușile din spate ale salvării. Curu-i important dispare grăbit pe ușa blocului. Putea fi chemată de tat-so sau de mă-sa, ambulanța; putea să fi trebuit băgat pe targă, tat-so sau mă-sa, fix în secunda asta, pe ușa blocată de curul important. Po-hui.
După asta, alt cur se pune pe descărcat mobilă. S-a lăsat convins, până la urmă, să facă loc măcar în fața portierelor. Trebuia convins că viața unui om e la fel de importantă ca tumbocika lui.
Un neanderthal și-a tras un fel de rolsrois sau ce-o mai fi, fapt care l-a lăsat fără de rațiune: a ținut să meargă paralel cu ambulanța un bulevard întreg (chiar și la roșu), creând câteva situații de accident, claxonând fără oprire. Lipsa de atenție tumănește oamenii. Na-ți atenție:
***
M-am suit, carevasăzică pe-o roată. Data viitoare o să grăim despre copacii din Chișinău.
***
„Atelierul Sergiu Prodan PR & Publicitate” aduce, pe această cale, mulțumiri sincere Direcției Poliției Rutiere Chișinău, mai ales Aureliei Mija, pentru admirabilă și curajoasă prezență în cadru.
Iar Medparkului — mulțumiri deosebite pentru ambulanță.