Alaltăieri trebuia să decid ce fac cu ultimii bani — chem veterinarul, sau plătesc Internetul.

Acum mă duc să îngrop mâța și scriu despre asta pe blog.

Niciodată n-a fost așa de cuminte ca acum, în cutiuța din coridor. Pe micul ei sicriu scrie „Reebok”.

(Aici urma să fie un fragment despre cât de porci pot fi oamenii uneori, dar îl vom evita).

Eu știu că îți este bine, Negrușa, acolo — caloriferi, motani potenți, ghemuri.

Una mă îngrijorează — EI N-AU ATÂTA PEȘTE.

P. S. Erik Satie a avut și el o mâță, precis:

Miau.

Dacă tot se țin de noua ortografie românească, alde Orange Moldova ar face bine să scoată cratima de după „weekend”:

De obicei, în corporațiile moldovenești, șef de PR îi vreun franțuz, designerul este rus, iar managerul — moldovean (îl doare fix în pulă, așadar).

V kanță-kanțov, Republica Moldova este un stat polietnic.

…

Cititorii celorlalte bloguri or să moară proști.

Voi însă veți ști, scumpii mei, că nu se pune cratimă după „weekend”, pentru că ultima literă, „d”, românii o pronunță. Românii nu pronunță „e”-ul din cuvântul „site”, de asta scriu „site-uri”.

Gramatica, blea, asta nu-i piele de pulă de cal sportiv.

Apasă aici.

Votarea pentru topul vipmagazinului despre cei mai influenți oameni ai anului care pleacă continuă, yo!

Se pare că Bojica le-a dat moldovenilor cur ca să voteze cu el oriunde apucă. În topul respectiv, spre exemplu. Astfel, Stati Gabriel (ho-ho, ce rimă!), Ciobanu Nelly sau Ioniţă Veaceslav, tustrei întruchiparea influenței, devansează pe Tkaciuk Mark și Țurcan Vladimir.

Intrăm, votăm. Și dați-i cineva o bilă lui Mișin Vadim (nu mi se ridică mâna), că riscă să ardă în iad. Forăvăr:

Eu aștept cu nerăbdare proaspătul număr vipmagazin, mai ales pentru cea mai citită, pe unitaz (closet), pagină — ultima. Care arată cam așa:

Dizainerilor locali le vor buhni ouăle de ciudă, da. Editorialiștilor — oul stâng.

Matincă totul începu de la Kafanale.

Pentru că artiștilor sănătoși la minte (nu vorbim aici de Caraleva Culturii sau Caraleva Halturii — Lenuța, care a ieșit de ani buni din vârsta Lenuței, Burghilă) nu le dă nimeni niciun bănuț, în timp ce oăngiștii sug granturi pentru apărarea drepturilor oricui, pohui cui, lișbî să bașlească, artiștii sunt nevoiți să se coalizeze cu oăngiștii. Ultimii vor scrie raport, numind asta „campanie anti-oricevreitu”.

Pe de o parte îi drept — artistul are acces la public — de ce să nu povestească oamenilor despre problemele de pe glob? Pe de altă parte — publicul prezent la spectacolele astea știe prea bine ce-i cu globul. Iar Mișa, taximetristul de la colț rămâne neinformat (sărmanul). Pe vecinul meu Mișa-taximetristul nu-l duci nici cu pistolul la tâmplă la teatru (doar de s-ar vinde zapceasti, undeva între garderobă și bufet). În schimb, Mișa poate porni magnitola și, când colo — îi cântă Ion Suruceanu: „Ce seară minunată, / Discriminarea-i uitată”. Scopurile și obiectivele vor fi atinse conform planului de acțiuni.

Revenim, carevasăzică, la spectacole. Apare un anunț pe Facebook despre un nou spectacol la 513. „«Podozritelnoe Yebalo» sau «Am ce am eu cu poliţia»”, de Mihai Fusu, cu Alexandru Pleşca:

Apăsăm Maybe Attending (nu-i exclus că vom veni). Din acest moment în poștă încep a veni mesaje despre eveniment (numele „expeditorului” îi camuflat, ca nu cumva):

a. ****** ********* changed the name of the event ““Podozritelnoe Yebalo” sau “Am ce am eu cu poliţia” ” to ““Podozritelnoe Ye” sau “Am ce am eu cu poliţia” “.

b. ****** ********* changed the name of the event ““Podozritelnoe Ye” sau “Am ce am eu cu poliţia” ” to ““Am ce am eu cu poliţia” “.

c. ****** ********* changed the name of the event ““Am ce am eu cu poliţia” ” to ““Am ce am eu cu poliţia””.

d. ****** ********* changed the name of the event ““Am ce am eu cu poliţia”” to “AM CE AM EU CU POLIŢIA.Club de Teatru Experimental “Luni la Opt””.

Drama e înțeleasă — cel care realiza aceste redactări reprezintă Amnesty International, organizația care ne arată, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, acest spectacol. Finanțatorii nu vor înțelege ce caută cuvântul „yebalo” în raport. Și totuși. „Podozritelnoe Yebalo” sună foarte bine. Într-atât de bine, încât l-ar sensibiliza și pe Mișa-taximetristul, da. Unde mai pui că după ce am avut parte de spectacole cu pizdă și vagin (pleonasm?), „ebalo” sună inofensiv, ca dintr-o poezie de matineu.

Azi posterul arăta așa:

Strașnic lucru, cultura.

UPD (de undeva din fundul netului):

Почему у человека
Грустное ебало?
Он не болен, не калека,
Просто заебало!

…

Заебала Волочкова
И борьба со СПИдом,
Заебло ебло Лужкова
И Пелевин, пидор
Заебал Сорокин с калом,
Заебло Цунами.
Всё, почти что, заебало,
Если между нами!
Заебали Че Геварой
Антиглобалисты
Виктор Цой, с его гитарой
Пост-блядь-модернисты,
Заебала Хакамада,
И вообще хасиды,
Окружная автострада
Коля Басков, гнида.

Eu merg des la Kiev și vin înapoi. Cu autobuzul, pentru că nu zboară avioane într-acolo (ce rușine), pentru că nu există un site sănătos unde să găsești mașini de ocazie ca ăsta, pentru că trenul are un orar de-a oaia (pe site-ul CFM nu pricepi nicio sulă — au sau n-au tren spre Kiev).

De cele mai multe ori am dat de autobuze ucrainești cu șoferi ucraineni. Nu fac pauze de fumat-pișat și au înțelegere cu vameșii ucraineni. De fiecare dată când ultimii ne percheziționau până la chiloți, de fiecare dată când îi mituiam cu jumate de pachet de țigări, de fiecare dată când completam „declarația” lor prostească — șoferii erau ucraineni. Cu șoferii noștri nu am avut niciodată parte de „declarații”, pe care trebuie să știi să le completezi (berea este „substanță psihotropă”, mobilul este „echipament tehnologic” etc.). Ai noștri au cojocele din piele și dau dovadă de „spirit întreprinzător american”.

Ultima dată, la Kiev, când urcam la bordul autobuzului nostru, ai noștri mi-au înmânat un pachet:

Înăuntru era o,5 de apă minerală „Resan” (cu gaz!), zece bomboane și niște napolitane (vafle). Servis.

IO Jolnaci Alexandru — „Smart Organizarea traficului de călători ar putea schimba atitudinea la orice excursie. Sintagma “de lungă distanţă rutier acum nu va fi pentru tine un simbol de probleme şi dificultăţi”.

Mie îmi plac ai noștri.

P. S. Al nostru, Tolea, vecinul meu din autobuz, care era foarte vorbăreț și căruia îi puțea din gură ca de la Muncești, refuza să plătească la WC.

„S-mă chiș cu două grivne? Eu înțeleg s-ma cac. Da, s-ma cac — dau două grivne. Da’ s-le dau două grivne ca s-mă chiș — nu!” Tolea dispăru după colț, să se pișe pe gratis și reveni de acolo în compania a doi polițiști.

În acea noapte, Tolea se pișase de 50 de grivne.