***
Rada Baltag este foarte miau-miau și bravo.

Un mesaj, venit de dimineață, m-a bucurat oleacă:

Viorel, inca odata iti multumesc mult de tot!!! Fratele meu a fost gasit viu. “Dragi prieteni, fratele meu a fost gasit in viata! A suferit de o pieredere a memoriei si inca ceva…, mai multe detalii nu avem deocamdata. Acum parintii sint in drum spre locul unde se afla. Va multumesc la toti din tot sufletul pentru ajutorul acordat in cautarea lui. Nu uitati ca familia e mult mai importanta decit orice alte valori materiale si, din pacate, uneori nu realizam acest lucru decat atunci cand pieredem pe cineva drag…”

Noi știm că totul o să fie bine.

Apropo, treburile de mai jos îs interesante pentru presă. Serios.

Mai pe scurt, eu mă cert cu Youtube-ul, adică cu roboții. Nu știu care Puțulică s-a jeluit cum că nu-mi aparțin drepturile de autor pentru videoclipul lui Ursu.

Să vedeți cum funcționează Youtube-ul: el anulează principiul prezumției nevinovăției. Asta însemnând că eu trebuie să demonstrez acum Youtube-ului că drepturile îmi aparțin mie. Nu Puțulică să le demonstreze că i-am încălcat drepturile, cum ar fi normal.

Ieri am descoperit că la două zile de la lansarea videoclipului Natașăi Gordienko (Natalie Tomá), videoclip nu există:

Tot ieri am auzit că ultimul videoclip al Getei Burlacu a fost și el blocat:

***

Credeam că e vorba de vreun pretins sanitar al Internetului, care curăță Youtube-ul de popsuhă moldovenească. Dar nu-i chiar așa. Eu l-am prins ca pe un Tuzic. E oleacă mai grav.

Unicul link pe Google despre UniMax S.D.N Company Electra Music duce fix pe pagina asta, pentru că alte mențiuni despre UniMaxul ăsta nu mai există.

Îndemn, carevasăzică, pe această cale, muzicanții care au mai avut de suferit de pe urma lui UniMax (da, da, suferit — să strici o lansare de videoclip costă tare-tare scump) să îmi scrie. Facem un frigărui de zile mari, după ce împărțim între noi despăgubirile materiale plătite de Puțulică.

***

O săptămână frumoasă și plină de muzicuță bună să aveți. Țiom-țiom.

Doi ani în urmă oamenii noștri au scris despre o curte. Și despre grădinița „Lăstăraș” (denumirea vine de la rusescul cuvânt „Laste”, necesare pentru a înota până la). Postarea este valabilă până astăzi. Mă bucură perenitatea moldovenescului modus vivendi.

Mă mai bucură universalitatea omului moldovenesc. Omul Universal Moldovenesc fojgăiește prin băleguță, încălecând Cayenne-ul, Huienul, Pizdenul, pentru ca spre seară să strălucească la prezentația novoi pricioski ot parikmaher Puțulică.

Oamenii Universali Moldovenești ar putea pune mână de la mână ca să acopere băltoaca din fața uneia din cele mai fițoase grădinițe din oraș — „Lăstăraș”, dacă tot fac ambuteiaj dimineață de dimineață în curtea cu pricina. Dar, eterna întrebare, apare: nahuia? NA-HU-IA? Chirtoacă pentru ce a fost trimis pe Pământ? Ca să astupe borticelele de sub roata Huienului și Pizdenului.

Poză proaspătă, fierbinte, de la Deadea Volodea (lui Deadea Volodea îi vom dedica spațiu aparte pe blogul nostru):

Deadea Volodea a filmat și un filmuleț frumos:

***
Firma „Carla’s Dreams” cântă frumos despre o chestiuță absentă cu desăvârșire la nația noastră — despre integritate.
INTEGRITÁTE f. 1) Caracter integru; sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității, care servește drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate. 2) Stare a unui lucru întreg, intact. [G.-D. integrității; Sil. -te-gri-] /

***
Suntem un popor de oameni muncitori. Chirtoacă, suka, ne strică viața.

1. Dragi fete, femei și pur și simplu reprezentante ale sexului: colectivul masculin al acestui blog vă dorește și vă recomandă să fiți fericite în viața asta. Pentru că alta nu-i.

2. Stăm noi, carevasăzică, cu Vitea și ne întrebăm: ce naiba am făcut cu tinerețea? Visam, dezbăteam, fumam, ne adunam, protestam, beam beri, analizam, schimbam lumea, planificam și iar visam. Timp în care unii vindeau hârtie de șters curul. Sau piese de schimb. Sau te miri ce alte nimicuri. Și am înțeles eu și cu Vitea că n-am fost educați cum trebuie. Nici acasă, nici la școală. Nu ni s-a povestit nicăieri cum se trăiește eficient.

„Mai bine vindeam hârtie de șters curul” — am concluzionat eu și cu Vitea.

3. Cea mai bună revistă din țară, VIP magazin, apare fix azi. Cu cele mai sexy femei ale acestei țări în ea. Cumpărați, admirați, masturbați. Fetele chiar îs frumoase.

BĂRBAȚII CARE NU VOR CUMPĂRA REVISTA VOR FI SUPUȘI CASTRĂRII CHIMICE!

4. Ultima pagină a revistei concluzionează cele trei puncte de mai sus. Cel puțin mama o să se bucure, crezând că e vremea de așteptat nepot. Xtati, felicitări, scumpă mamă.

***

Parte de flori, pupici, drăgălășenii și cunnilingus să aveți, măcar azi, triste femei ale Moldovei.

***

UPDATE pentru lumea mioapă:

Scrisoare către fiul meu,

Dragă fiule. Îți scrie tata. Prostesc început de scrisoare, recunosc.

Viorel POSMOTREL-MARDARE

Dragă, hm… Andrei? Călin? Constantin? Sau poate Paul-Bogdan-Sebastian, cum e mai la modă, de la o vreme? Vezi că nici măcar nu știu cum te va chema. Și nici nu știu dacă-ți scriu în limba care trebuie.

Dă să trec la subiect. Tat’-to are treizeci de ani și are o problemă. El are, câteodată, senzația, dar, de cele mai multe ori — certitudinea, că nu se ocupă cu ce trebuie. Că se ocupă cu prostii. Că îi scapă ceva, timp în care, lumea din jur drege, face, ciucește și se învârtește.

Să ne abatem oleacă, pentru cazul în care mama ți-a zis că am fost aviator și că am buhnit cu tot cu avion pe undeva pe la Polul Nord. Află că înainte de a fi aviator neînfricat, am învățat jurnalistică, iar după asta — regie de film. Ambele au reieșit din propensiunea (tocmai l-am găsit în DEX, cuvântul; înseamnă „atracție”) — așadar, din propensiunea, carevasăzică, a lui tat’-to către adevărat, bun, frumos, veșnic și curat.

Prima, jurnalistica, s-a adeverit bucșită cu politicieni, iar eu nu pricep cu ce se ocupă acești oameni. Știu doar că sunt foarte temporari. Și că ceva nu e curat la ei acolo. Deci nu prea are treabă cu „propensiunea” mea.

A doua, regia de film, e ca și cosmonautica, în Moldova. Ai învățat de cosmonaut, dar țara n-are rachete. Și nici n-o prea interesează, pe țara asta, zborurile.

Și în timp ce stau eu și mă frământ cu propensiunile, oamenii din jurul meu deschid firme, care deschid firme, care deschid alte firme și pe urmă cumpără firme singuri de la ei ca după asta să vândă singuri lor firme. Sau ceva de genul. Ca să vezi, ocupația asta le aduce satisfacție. Și sunt bine-mersi. Și, cel mai important — lasă feciorilor lucruri tare concrete: mașini, case și firme (care pot fi vândute și cumpărate de către tine ție). Nu scrisori pe la reviste.

Apropo de cosmos. Când eram oleacă mai mititel, cam ca tine acum, vroiam să fiu cosmonaut. Toți copiii unei țări, despre care cred că nici n-ai auzit, vroiau să fie cosmonauți. O dorință concretă și absurdă. Pentru că nimeni nu știa ce trebuie de făcut acolo. Eu cred că toți cosmonauții, odată ajunși acolo, sus, gândeau același gând: „ce dracu’ am pierdut aici? Nu-mi era mai bine acasă? Lângă soție, lângă copii, lângă televizor?”

Dar știi, era o chestie de vis, de înălțime, de zbor, de necunoscut, în vrerea noastră, copii fiind. Tu să nu faci prostia asta. Pentru că îți vreau binele în viață. Nu visa.Planifică. Lucruri concrete.

Planifică să fii vameș. Nu dai greș. Schema asta funcționează e când e omenirea. De când există omenirea, există hotare, peste care tot felul de oameni încearcă să treacă tot felul de lucruri. Și aici apari tu, vameșul, și — hop! — faci un ban. Rapid și eficient, ca aspirina.

Sau, vezi și singur ce planifici să te faci. Important este să te orientezi.

Eu când eram mititel, răsfoiam, fascinat, „Вряу сэ штиу” — trei volume mari, albastre și colorate înăuntru. Aș vrea să știu că nu-ți vei pierde timpul. Și că din copilărie te vei porni să citești „17 pași ușori și siguri spre succes”. Sau „Cum să devii miliardar în două săptămâni”. Sau „Вор в законе — 3”. Ceva util. Informativ. Plin cu deprinderi de viață.

Și atunci, atunci vei avansa. Există așa o scăriță, în lumea asta, pe care urci. Asta se cheamă „a avansa”. De obicei, scărița este formată din oameni. Nu te teme să calci. Să calci încrezut. Cu pas greu, înfipt, nemilos. Și când vei ajunge pe culmea avansării, vei putea sta așezat, liniștit și împlinit, privind de sus în jos. Și vei putea scuipa, încetișor, pe cefile proștilor din josul susului tău.

De un lucru mă tem doar: că odată ajuns acolo, sus, vei gândi un gând. „Ce dracu’ am pierdut aici? Nu-mi era mai bine acasă? Lângă soție, lângă copii, lângă televizor?”

Mie mi s-a întâmplat să merg cu un taxist care seamănă cu Putin. Vladimir Vladimirovici.

Publika TV a filmat frumos despre taxiști. Din păcate, o propoziție a fost uitată la timp. Să reparăm greșeala.

Un mister rămâne, totuși, de ce fetele de la dispecerat, comunicând interetnic cu șoferii, îi cheamă pe taxiștii cu numărul de ordine 44, pe românește: „patru-patru”. Se spune că e mai ușor să o pronunți, decât pe rusește (sorokcetâre). „Patru-patru, kak slâșite? Skoliko minutocek, Patru-patru?”

***

Taxiștii

Anul Nou. În timp ce o țară întreagă se bucura de sărbătorile de iarnă, în timp ce fiecare din noi încerca să fie сât mai darnic și cât mai bun la inimă, iar toți businessmenii ne surprindeau cu reduceri de prețuri una mai fantastică decât alta, — la colțuri de stradă ne vânau RĂII. Acești răi, îndemnându-ne să dosim gândurile despre reduceri în locuri cât mai inacesibile, au ridicat prețurile de două, trei sau chiar patru ori.

Sunt bunul Sergiu Voloc și astăzi vom vorbi despre răii de taxiști.

Pentru că spectatorii CoolPublika sunt oameni de treabă și deștepți, ei știu că șoferul taxiului, pe românește, se cheamă „taximetrist”. Noi însă îi vom numi „taxiști”, cum e obișnuit moldoveanul. „Taximetrist” sună prea nobil, nu știu cum.

În străvechile timpuri socialiste, taxiul era o instituție aproape intangibilă pentru moldoveni. La fel ca și restaurantul. În timp ce întreaga omenire mergea la restaurant pentru a mânca, omul sovietic frecventa restaurantul doar de sărbători — știți voi — un jubileu, o zi de naștere, o nuntă. Fix așa era treaba și cu taxiurile. Luai un taxi doar în condiții excepționale sau la mari sărbători. Sau, pentru a reveni acasă de la restaurant. Guleati tak guleati!

Cadre filmul „Brilliantovaia ruka” — „sovetskii celovek v bulochnuyu na taxi ne ezdit!”

Tot în acele vremuri, s-au statornicit cele două categorii de taxiști, vii și până astăzi. Cei instituționalizați (de la „Taxopark”, parcul de taxiuri) și cei particulari („ceastnicii”). Și unii, și alții, erau la fel de mofturoși, boală rămasă în breaslă și până astăzi. La ore târzii erai ignorat de mulțimea taxiștilor de stat care se grăbeau spre Taxopark. Și rămâneai față-n față cu ceasnikul, maestru în a jupui de bani. Mândria lor trebuia gâdilită cu calificativul „șef”, iar buzunarul mângâiat cu expresia „два счетчика”, care, în traducere înseamnă „plătesc dublu”. Pentru că taxuiala de sine stătătoare era ilegală, aceștia nu-și ornau mașinile ca tabla de șah. Ci, pur și simplu, montau un beculeț verde deasupra torpedoului. De aici și denumirea de „зеленоглазое такси”. Adică taxi cu ochi verzi.

Fragment cântec „зеленоглазое такси”.

Unicul lucru care s-a schimbat la particularii de astăzi este libertatea. Libertatea de a-și desena ornamente de șah măcar și pe frunte. Calitatea servisului n-a evoluat însă deloc.

Aria de oploșire a acestora se extinde în regiunea celor patru gări ale Chișinăului — Aeroport, Gara feroviară și cele două gări de autobuz. Aici își pândesc ceasnicii victimele — de obicei, călători veniți la ore târzii sau în zori de zi, neîntâlniți de nimeni, cu bagaje grele și fără poftă de viață. Particularul le propune o călătorie până după colț de stradă cu 100 de lei, fără a clipi.

Particularul clasic dispune, de obicei, de un hârb, cândva mândrie a industriei sovietice de mașini. Un „Jiguli Kopeika” (VAZ—2101) sau o Volgă, în cel mai bun caz. Portierele nu se închid, ferestrele nu se deschid, centurile de siguranță nu se prind. Lucrează doar scrumiera, pe care ceasnikul o folosește permanent. În afară de chiștoace de țigară, în mașină mai pute și a răsărită. Apropo, la fel ca și colaboratorii SIS la mitinguri, taxiștii-particulari pot fi localizați după movilele de coji de răsărită în mijlocul cărora își exercită misiunea.

Cele de mai sus nu înseamnă deloc că lucrătorii firmelor de taxi sunt mai breji. Deși, trebuie să recunoaștem, serviciile lor costă mai ieftin.

Contactul cu taxistul începe cu fata grăbită și nepoliticoasă de la dispecerat. Dacă ești în întârziere undeva și ai hotărît să iei taxiul, interlocutoarea te va ține măcar și 15 minute în suspans, cu „молодой человек, мы ищем вам машинку”, după care te va anunța că nu are mașincă. Pentru ca să suni la alt serviciu de taxi și să înțelegi că ești un molodoi celovek care a întârziat deja unde avea de întârziat și tot fără mașincă încă.

Vocea iritantă a dispecerei te va însoți tot drumul. Taxiștii moldoveni au o tradiție ciudată — de a ține stația pornită, ca să poată asculta toate discuțiile dintre colegi și dispecerat. Astfel, călătoria este acompaniată de pârâielile, pocnelile, fâșâielile și foșnelile din eter. În țările din jurul nostru, pentru aste scopuri se folosesc sms-urile. Dar, luând în considerație că stilul muzical preferat al taxiștilor este șansonul, pârâiala din eter devine acceptabilă. Nu-i dați voie în niciun caz să pornească muzica — veți fi invadat de povești despre viața grea și friguroasă din Magadan.

Prescurtarea „taxi” vine de la cuvântul „taximetru”, care înseamnă „aparat pentru înregistrarea sumei de plată, potrivit distanței parcurse”. Mașinile serviciilor de taxi din Chișinău sunt dotate, toate, cu taximetre. A existat așa o dispoziție a Primăriei. Taxistul normal însă nu va porni niciodată taximetrul. Lui nu i-i convenabil. Un singur serviciu de taxi din capitală — 1474 — are contoarele în funcțiune. Restul ignoră statutul de transport public al taxiului. Prețurile pentru o călătorie pot fi neașteptat de mari, susținute de argumentul „știți că s-a scumpit benzina? Știți cât costă litrul?”

Apropo, știți că s-au scumpit videocasetele? Gata, nu mai filmăm.

Firmele de taxi încearcă, periodic, să-și găsească nișa pe piață — unii au șoferi la costum, alții au dispeceri care răspund românește, ceilalți angajează doar șoferițe. Dar pentru că totul este trecător pe lumea asta, la primii șoferii circulă la costum sportiv și în șlapi, la ceilalți dispecerii au revenit la limba rusă iar ultimii angajează șoferi bărbați.

Taxistul este cel mai comod angajat al sectorului public moldovenesc. El va refuza să ia comenzi neatractive — este imposibil să găsești vreunul să te ducă din centru tot în centru, de pildă. Sau să-ți vină cineva la Schinoasa. Este principial important să minți dispecerul când te întreabă încotro mergi. Spune-i că la Botanica. Taxiștilor le place Botanica.

Unul din miturile urbane moldovenești spune că traficul de droguri din țara asta este pusă la cale anume prin rețeaua de taxiști. E cea mai sigură cale de a realiza o tranzacție. Dar asta e o altă poveste.

Sunt Sergiu Voloc și vă reamintesc că de la 1 februarie numerele serviciilor de taxi vor mai adăuga un „patru”.
Приятной поездочки вам и вашим пассажирам vă doresc. Дачия белая, две минуточки. Выходите!

***

Dar eu zic că-i mai bine să vezi o dată, decât să citești de șapte:

***
UPDATE: Site-ul Publika iar gliucește. Iată linkul cu videofailul: http://www.publika.md/editie/_401_1151221.html
Amuș-amuș îi primăvară. Țiom.

Se dedică omului din mașina cu numărul RM-P-002, care m-a stropit din cap pân’ în picioare.

Prietenii noștri schizofrenici, pe lângă multele teorii pe care le răspândesc în Internetul vostru, despre cine cui și cât plătește, cine în spatele cui stă, cine cui îi miroase chiloții, mai au una.
Teoria conspirației ceasornicarilor.

Este vorba despre reclama de ceasuri. Majoritatea reprezentărilor fotografice ale ceasurilor surprind ora zece și zece minute, pe zifferblatt. 10:10.
Mai nou, chiar și producătorii de drăcării electronice își fac reclamă cu zece:zece pe ecran:

Schizofrenicii spun că asta nu-i în zadar. Că asta ar însemna ceva. Că ar purta sensuri. Ascunse. Priviți în spatele vostru. Cineva vă urmărește, da.

Voi însă sunteți frumoși și deștepți. Și știți: unica oră când orarul și cu minutarul sunt îndreptate în sus (asta-i important în reclamă — susu-i bun și josu-i rău) și nu acoperă logotipul ceasului, este ora zece și zece minute. Alte explicații nu-s. Nu vă iubește nimeni, fiți pe pace.

***

Sau poate chiar există o conspirație mondială a ceasornicarilor? Și una a constructorilor de mașini. Și una a bijutierilor. Și una a croitorilor.

Eu sunt sigur că în fiecare bardaciok de Lexus nou-nouț stă împăturită o instrucțiune secretă, scrisă special pentru proprietarul mașinii. Dragă Tolea, ține minte: numai pidaraji în jurul tău. Parchează-mă unde, când și cum vrei. Pidarasul s-o descurca el. Dacă se rățoiește — trimite-l nahui. Sau scuipă-l. Sau dă-i un pumn. Mai în scurt — inițiativa-ți aparține.

Eu sunt sigur că pe tălpile papucilor Prada este gravat un text: apasă pedala până la capăt. Stropește-i. Mânjește-i din cap pân’ în picioare cu glod, fleoașcă, bălegar, sau ce ți se mai nimerește pe marginea drumului. Dă-i gazu’!

Eu știu că pe bijuteriile Chopard scrie clar, în elvețiană: niște nulități. Niște nimicuri. Niște ratați.

Pe fundul genților Vuitton, abia lizibil din cauza abundenței de LV-LV-LV, scrie cu litere mititele-mititele: dă-i în pizda mamei lor de nenorociți. Calcă-i. Dă-le o geantă-n cap. Bagă o cărămidă-n geantă. Și dă-le o geantă-n cap.

N-avem de unde ști, muritorii de rând, ce scrie pe capacul unui Patek Philippe. Dar mă tem că șveițarțul gravează și acolo instrucțiuni de neprețuit. Fură-i. Minte-i. Fură-i. Minte-i. Fură-i. Minte-i. Tic-tac-tic-tac. Amărâții.

***

Ucrainenii sunt niște țărani nesimțiți, fix ca noi. În schimb au o capitală pe care o iubesc — acolo atotfericitul din Lexus nu te va stropi, din lipsă de zoaie pe drum.